Periimplantita: simptome, cauze și tratament

Ce este periimplantita

Un implant dentar nu are ligament parodontal, ca dintele natural, ci este prins direct în os. Gingia din jurul lui formează o manșetă care îl închide față de gură. Când bacteriile se adună pe suprafața implantului, acea manșetă se inflamează, la fel cum se inflamează gingia în jurul unui dinte, iar uneori inflamația coboară până la os.

Definiția folosită astăzi în toată lumea vine din clasificarea de la World Workshop 2017, organizat la Chicago de American Academy of Periodontology și European Federation of Periodontology. Raportul final, semnat de Berglundh et al., Peri-implant diseases and conditions, descrie periimplantita ca pe o afecțiune asociată plăcii bacteriene, cu inflamația mucoasei din jurul implantului și pierdere progresivă a osului de susținere.

Cuvântul cheie este placa. Studiile experimentale pe animale și pe oameni arată că placa bacteriană este factorul declanșator. Restul factorilor, de la fumat la boli generale, nu provoacă boala singuri: o fac mai probabilă sau mai gravă.

Mucozită periimplantară și periimplantită: care este diferența

Sunt două etape ale aceleiași probleme, iar granița dintre ele este osul. Mucozita înseamnă inflamație limitată la gingie, fără pierdere osoasă. Periimplantita înseamnă inflamație plus pierdere osoasă dincolo de remodelarea normală de după montare.

Contează pentru că mucozita vine înaintea pierderii osoase, deci este faza în care intervenția are cele mai bune șanse. Osul pierdut nu se reface prin periaj. De aceea medicii insistă pe depistarea timpurie.

Nu există un prag universal de adâncime la sondare care să definească singur boala. Medicul se uită la mai multe semne deodată și le compară cu valorile de referință măsurate după montarea lucrării.

Cât de frecventă este periimplantita

Cea mai citată estimare vine din meta-analiza Diaz et al., BMC Oral Health, 2022. Autorii au găsit o prevalență de 19,53% la nivel de pacient, cu un interval de încredere de 95% între 12,87% și 26,19%. La nivel de implant, cifra coboară la 12,53%.

De ce două cifre? Un pacient poate avea mai multe implanturi, iar boala poate afecta doar unul. Dacă numeri pacienții cu cel puțin un implant bolnav, procentul urcă. Dacă numeri implanturile, scade.

Ia cifrele cu prudență. Autorii notează că prevalența rămâne foarte variabilă între studii, chiar și după ce au păstrat doar cercetările cu definiție clinică clară. Criteriile de diagnostic diferă, iar asta se vede în rezultate. Concluzia sigură este alta: problema este suficient de comună încât controalele periodice să nu fie opționale.

Cum recunoști periimplantita: semnele de urmărit

Cel mai înșelător lucru este că boala poate evolua fără durere, mai ales la început. Vin cu o observație mică: gingia sângerează la periaj, are o culoare mai închisă sau lasă un gust neplăcut.

• Sângerare la periaj, la ață sau la atingerea gingiei din jurul implantului.
• Gingie roșie sau violacee, umflată, lucioasă.
• Puroi sau o secreție care apare la apăsare.
• Gust neplăcut sau respirație urât mirositoare localizată în jurul unui implant. Dacă te frământă respirația în general, găsești cauzele în articolul despre respirația urât mirositoare.
• Retragerea gingiei, astfel încât se vede marginea implantului sau spirele metalice.
• În stadii avansate, mobilitate a implantului. Este un semn tardiv, iar când apare, osul s-a pierdut deja în mare parte.

Dacă ai doar sângerare, nu înseamnă că ai periimplantită. Poate fi mucozită sau o inflamație trecătoare. Dar nu poți face singur diferența, pentru că osul se vede doar la radiografie. Despre sângerarea gingiei în general, citește și sângerarea gingiilor.

Cine are risc mai mare de periimplantită?

Raportul de consens al grupului 1 de la a doua conferință EAO, semnat de Meyle et al., Int Dent J, 2020, trece în revistă factorii documentați. Cei mai puternici indicatori de risc sunt igiena orală deficitară și absența controalelor de mentenanță.

Fumatul este factorul cel mai discutat. Fumătorii tind să facă boala mai devreme, iar riscul de a pierde un implant funcțional este de 2,25 ori mai mare. O meta-analiză dedicată, Reis et al., Clin Oral Implants Res, 2023, a inclus 7 studii de cohortă cu 702 de pacienți și a calculat un risc relativ de 2,79 la nivel de pacient, cu interval de încredere între 1,42 și 5,50, la o certitudine moderată a dovezilor.

Alți factori asociați:

• Istoricul de parodontită tratată: riscul este semnificativ mai mare. Pentru detalii despre boala gingiilor, vezi pagina de parodontologie și articolul despre gingivită.
• Diabetul zaharat: la 12 luni, pacienții cu diabet au avut mai multă sângerare, adâncimi de sondare mai mari și pierdere osoasă marginală mai accentuată, potrivit meta-analizei Dioguardi et al., J Pers Med, 2022. Nu s-a văzut însă o diferență clară între controlul glicemic bun și mediocru, deci relația cu valoarea HbA1c rămâne neclară.
• Medicamente luate pe termen lung, precum bifosfonații, unele antidepresive și antiinflamatoarele nesteroidiene, și consumul mare de alcool.

Despre factorii genetici, știința nu are un răspuns: numeroase variante au fost studiate, fără un marker predictiv sigur. Nimeni nu poate spune, dintr-un test, cine va face periimplantită.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul se pune la cabinet, în trei pași simpli: examinarea gingiei, sondarea blândă și radiografia.

Medicul urmărește dacă gingia sângerează la sondare blândă, dacă apare puroi și cât de adânc intră sonda în jurul implantului. Apoi compară cu radiografia. Aici contează mult un detaliu pe care îl subliniază și raportul de consens: imediat după finalizarea lucrării pe implant se fac măsurători și o radiografie de referință. Fără ele, o pierdere osoasă mică nu se poate separa de o remodelare normală.

Merită să întrebi la finalul tratamentului dacă a fost făcută o astfel de radiografie de bază și unde o păstrează clinica. Pare un detaliu administrativ, dar este exact termenul de comparație pe care îl va folosi medicul peste cinci sau zece ani. Detalii despre ce urmează după montare găsești în ghidul de îngrijire după implant.

Cum se tratează: opțiuni non-chirurgicale și chirurgicale

Alegerea depinde de stadiu. În mucozită, tratamentul este curățarea mecanică a plăcii de pe implant, combinată cu instruirea pacientului pentru igiena de acasă. Ea se tratează cât osul este încă neatins.

În periimplantită, Renvert et al., Int Dent J, 2020 descriu o debridare non-chirurgicală cu rezultate modeste: reducerea adâncimii de sondare cu aproximativ 0,5-1,0 mm și mai puțină sângerare, cu 15-40%. Cazurile avansate au nevoie adesea de chirurgie pentru a se stabiliza.

Revizuirea clinică Scarano et al., J Funct Biomater, 2023 compară trei familii de tehnici pentru periimplantita moderată:

• Debridarea cu lambou deschis: rezoluție completă la 53% dintre implanturi, cu o reducere medie a adâncimii de sondare de aproximativ 2,4 mm.
• Tehnicile rezective, cu repoziționarea gingiei: reducere de aproximativ 2 mm.
• Procedurile regenerative, cu material de adiție osoasă: reducerea cea mai mare, de aproximativ 3,2 mm, cu circa 2 mm de umplere osoasă.

Aceste cifre sunt medii din studii diferite, nu promisiuni pentru un caz concret. Autorii înșiși notează că protocoalele sunt nestandardizate și că nu există consens asupra celei mai bune metode. Decizia se ia pe radiografie, pe forma defectului osos și pe starea generală a pacientului.

Se vindecă periimplantita definitiv?

Răspunsul sincer este: depinde, iar literatura nu oferă garanții. Recenzia Cochrane Esposito et al., Treatment of peri-implantitis, a concluzionat că nu există dovezi fiabile despre care intervenție este cea mai eficientă. Autorii adaugă că asta nu înseamnă că tratamentele folosite nu funcționează.

Mai important pentru pacient: la urmăriri mai lungi de un an, boala a revenit la rate care, pentru unele intervenții testate în studii mici, au ajuns până la 100%. Periimplantita se comportă ca o boală cronică. Tratamentul oprește sau încetinește pierderea, iar controalele regulate păstrează rezultatul.

Dacă osul a dispărut prea mult, uneori singura soluție sigură este scoaterea implantului și refacerea ulterioară a zonei. Este o decizie pe care medicul o discută deschis, cu radiografiile în față.

Prevenție și mentenanță: ce poți face tu

Ghidul clinic de nivel S3 al EFP, Herrera et al., EFP S3 guideline, 2023, pornește de la o idee simplă: prevenția începe înainte de montare, la planificare, continuă la intervenție și la încărcarea protetică și rămâne în program toată viața implantului. Ghidul recomandă un program structurat de îngrijire de susținere.

Pentru tine, asta înseamnă patru lucruri concrete:

1. Controale la 6 luni sau mai des, cum recomandă consensul din 2020, cu sondare blândă și radiografie când e nevoie.
2. Periaj atent de două ori pe zi, inclusiv în jurul coroanei de pe implant, și curățare interdentară zilnică. Dacă nu stăpânești tehnica, vezi cum se folosește corect ața dentară. Sub o punte fixă pe implanturi, firele cu ac sau periuțele interdentale mici sunt de obicei mai potrivite.
3. Renunțarea la fumat sau reducerea lui: este singurul factor de risc major pe care îl controlezi direct.
4. Controlul bolii gingiilor și al diabetului înainte și după montarea implantului.

Pentru informații despre tratamentul cu implanturi și despre lucrările fixe, pagina de implanturi dentare și cea despre lucrarea fixă pe implanturi explică etapele. Răspunsuri scurte găsești și în întrebările frecvente despre implantologie.

Ce le spun pacienților la controlul de după implant

În clinica noastră, la controalele de după protezare, mă uit mereu mai întâi la gingia din jurul implantului, apoi la radiografie. Cel mai des, ce pot face cel mai mult pentru pacient nu este o procedură, ci o conversație despre ce se întâmplă acasă, în fiecare seară.

Le spun același lucru tuturor: implantul nu face carii, dar gingia din jurul lui se poate inflama exact ca la un dinte, și mult mai repede decât ne place. Pacientul care își curăță bine implantul și vine la control este, în practică, cel care păstrează lucrarea ani de zile. Iar un semn mic, ca o sângerare, merită spus, nu ascuns.