Granulom dentar: simptome, cauze și tratament

Ce este un granulom dentar

Numele medical corect este granulom periapical, adică „de la vârful rădăcinii". E o masă de țesut inflamator care se formează în osul din jurul capătului unei rădăcini, acolo unde infecția din canalul dintelui caută o ieșire. Organismul nu poate ajunge la bacteriile din canalul închis, așa că încearcă să le țină în loc printr-o zonă de apărare.

Granulomul nu e o tumoră și nu e un abces. Nu conține puroi acumulat ca un abces acut, iar în limbajul curent „granulom" înseamnă pur și simplu inflamație cronică la vârful rădăcinii. Literatura de specialitate îl include în grupul leziunilor endodontice periapicale, alături de chistul radicular și de abces. Articolul descrie ce se știe din surse medicale verificate, nu înlocuiește un consult.

De ce apare: drumul de la carie la granulom

Granulomul nu apare dintr-un dinte sănătos. Începe de obicei cu o carie profundă sau cu o lucrare veche, prin care bacteriile ajung la nerv. Prima etapă este pulpita. Dacă nu se tratează, pulpita ireversibilă poate duce la necroză, adică moartea țesutului din interiorul dintelui. Articolul StatPearls despre infecțiile faciale de origine dentară spune că, în timp, pulpita ireversibilă poate evolua spre necroză și că dintele rămâne adesea fără simptome în ciuda problemei de dedesubt, iar de aici se poate ajunge la un abces periapical.

Cu alte cuvinte, nervul moare, durerea de la început trece, iar pacientul crede că problema s-a rezolvat. În realitate, în canal rămâne țesut necrozat și infectat, iar organismul îl înconjoară cu țesut de apărare. Dacă ai trecut printr-o durere puternică de dinte care a dispărut brusc, merită să citești despre simptomele pulpitei și despre durerea de măsea.

Un dinte cu nervul mort e uneori numit, în vorbirea curentă, „dinte mort". Un tratament de canal făcut incomplet sau un canal care nu a fost închis bine poate duce la același rezultat, adică la infecție persistentă la vârful rădăcinii.

Simptomele granulomului dentar: de ce de obicei nu doare

Aici apare diferența față de abces. Revizuirea publicată în European Endodontic Journal descrie leziunile periapicale de acest tip ca fiind de dimensiuni mici și fără durere, cu excepția episoadelor de acutizare inflamatorie. Aceleași autori notează că ele sunt descoperite, de regulă, la examene radiografice de rutină.

Când apar semne, ele pot fi discrete: o sensibilitate la mușcat sau la apăsare, o culoare mai închisă a dintelui, un gust neplăcut ocazional sau o mică umflătură pe gingie, în dreptul rădăcinii. Dacă durerea se instalează brusc, cu umflătură, e posibil ca leziunea să fi intrat într-o acutizare. Atunci nu mai vorbim de granulom liniștit, ci de o situație care cere consult cât mai repede, iar pentru diferențe vezi abcesul dentar.

Lipsa durerii nu înseamnă lipsa problemei. Un granulom poate rămâne mult timp nedetectat, iar singurul lucru care îl scoate la iveală este radiografia.

Cum se pune diagnosticul

Pasul esențial este radiografia. Pe imagine, granulomul apare ca o zonă mai întunecată în jurul vârfului rădăcinii, acolo unde osul a fost înlocuit de țesut inflamator. Medicul completează imaginea cu un test de sensibilitate, de exemplu la rece, și cu examinarea clinică a dintelui.

Un dinte cu pulpă necrozată nu răspunde la testul la rece. Acest lucru e descris și în StatPearls la apical periodontitis, unde se arată că în forma cronică pulpa este necrozată și infectată, deci testele de sensibilitate nu provoacă răspuns. Dacă dintele nu reacționează și radiografia arată o zonă la vârf, tabloul indică o leziune periapicală.

Rămâne o întrebare la care radiografia nu răspunde singură: e granulom sau e chist?

Granulom sau chist: de ce nu le deosebești pe radiografie

Un studiu publicat în Dental Research, Dental Clinics, Dental Prospects afirmă clar că diagnosticul diferențial dintre chistul radicular și granulomul periapical nu se poate pune doar din radiografie. Diferența se vede la microscop: granulomul e format din țesut granulomatos, iar chistul are o căptușeală epitelială. În seria analizată de autori, din 227 de rapoarte de biopsie periapicală, 36 (15,9%) au fost granulom și 191 (84,1%) chist.

Pentru pacient, concluzia practică e simplă. Nu contează cum îi spui leziunii din imagine, ci ce faci cu dintele. Prima etapă de tratament e aceeași în ambele situații, iar dacă se ajunge la chirurgie, țesutul îndepărtat poate fi trimis la analiză. Pentru un alt tip de leziune cu nume asemănător, dar pe gingie, citește despre epulis.

Cum se tratează granulomul dentar

Ordinea opțiunilor e aceeași în toate sursele consultate. Revizuirea din European Endodontic Journal spune că leziunile periapicale se tratează prin tratament de canal sau retratament, prin chirurgie periradiculară ori prin extracție, sau printr-o combinație între ele. Tot acolo se precizează că, dacă tratamentul fără chirurgie nu dă rezultat sau e dificil, chirurgia periapicală este alegerea preferată.

În practică, drumul arată așa:

1. Tratamentul de canal. Medicul curăță și dezinfectează canalul, îndepărtează țesutul infectat și sigilează spațiul. Dacă dintele a mai avut un tratament, se face retratament. Pașii sunt explicați în tratamentul de canal.

2. Apicectomia. Dacă inflamația persistă după tratamentul de canal, intervine chirurgia. Asociația Americană de Endodonție descrie apicectomia ca fiind indicată atunci când inflamația sau infecția rămâne în osul de la vârful dintelui după un tratament de canal. Medicul îndepărtează vârful rădăcinii și țesutul inflamat, iar dintele rămâne în gură.

3. Extracția. Este ultima opțiune, când dintele nu mai poate fi salvat, de exemplu pentru că structura lui e prea distrusă. Ce urmează după aceasta, pe scurt, e înlocuirea dintelui prin punte, implant sau altă soluție.

Despre rolul antibioticelor în infecțiile dentare, citește articolul dedicat antibioticului pentru dinte. Specialitatea care se ocupă de aceste cazuri este endodonția.

Ce se întâmplă dacă nu îl tratezi

Granulomul liniștit poate rămâne stabil o vreme, dar nu garantează nimic. Revizuirea europeană menționează că inflamația poate trece în acutizare, cu edem și reactivare a durerii. Autorii notează și că volumul de os pierdut poate influența rezultatul unei intervenții chirurgicale ulterioare, deci un granulom lăsat mult timp poate complica tratamentul.

Există și un risc indirect. Un dinte cu infecție la vârf rămâne un focar de bacterii în gură, iar infecția poate evolua spre un abces periapical. Tocmai pentru că nu doare, un granulom e ușor de amânat. Dacă radiografia arată o leziune, discuția cu medicul merită purtată imediat ce o afli, nu când apare durerea.

După tratament: cum știi că s-a vindecat

Vindecarea nu se vede peste noapte. După un tratament de canal reușit, osul din jurul vârfului se reface treptat, iar controlul se face tot prin radiografie, după un interval stabilit de medic. Dacă zona la vârf se micșorează, e semn bun. Dacă rămâne la fel sau crește, medicul reevaluează dintele și poate propune pasul următor din lista de mai sus.

În clinica noastră, un pacient cu o leziune descoperită la o radiografie primește mai întâi o explicație pe imaginea lui, apoi un plan pe etape, cu cea mai conservatoare variantă prima. Despre medicul semnatar, Dr. Ardelean Andreea, găsești detalii pe pagina lui.

Prevenția începe mult înainte de granulom: o carie tratată la timp nu ajunge la nerv. Controalele regulate și profilaxia profesională prind problema în stadiul în care dintele se salvează simplu.