Epulis gingival: cauze, tipuri și tratament

Ce este, de fapt, epulisul

Termenul "epulis" nu descrie o singură boală, ci o categorie de excrescențe benigne care apar strict pe gingie, potrivit unei analize publicate în World Journal of Clinical Cases, Gingival enlargements: Differential diagnosis and review of literature. Denumirea vine din greaca veche și înseamnă literal "pe gingie", exact locul unde apare mereu această formațiune.

Clinic, epulisul se prezintă ca o umflătură localizată, pedunculată, cu o bază îngustă, sau sesilă, lipită direct de gingie, de obicei între doi dinți vecini, la nivelul papilei interdentare.

Important: epulisul este întotdeauna benign. Nu este un semn de cancer oral, dar un diagnostic de certitudine se pune abia după ce medicul trimite țesutul excizat la examen histopatologic, nu doar dintr-o privire clinică.

Tipurile de epulis

Sub umbrela "epulis" există mai multe leziuni distincte, fiecare cu originea ei tisulară. Diferențierea contează pentru tratament și pentru estimarea riscului de recidivă.

Epulisul fibros, numit și fibrom osifiant periferic, se dezvoltă din celulele ligamentului periodontal și apare exclusiv pe gingie, între dinți, potrivit DermNet, Peripheral ossifying fibroma. Este de regulă cel mai ferm la palpare dintre toate tipurile.

Granulomul piogen, numit și epulis granulomatos, este de fapt o proliferare benignă de vase sangvine mici, motiv pentru care sângerează foarte ușor la cea mai mică atingere, conform StatPearls, Pyogenic Granuloma. Când apare în sarcină, din cauza modificărilor hormonale, se numește epulis de sarcină sau granuloma gravidarum.

Granulomul periferic cu celule gigante, numit și epulis cu celule gigante, are o culoare roșu-violet mai intensă. Provine din periost sau din ligamentul periodontal, după iritare locală sau, mai rar, o afecțiune metabolică, potrivit unui studiu publicat în Annali di Stomatologia.

Epulisul congenital, numit și tumora Neumann, este o formă rară, prezentă din naștere pe gingia nou-născutului, de regulă în zona din față a maxilarului superior. Potrivit International Journal of Otolaryngology, afectează fetele de aproape 8 ori mai des decât băieții; incidența estimată este de aproximativ 0,0006%.

Într-un studiu pe 314 cazuri, publicat în Nigerian Medical Journal, granulomul piogen a fost cel mai frecvent, cu 57%, urmat de fibromul osifiant periferic, cu puțin peste 20%. Cifre dintr-un singur centru, nu o regulă universală.

De ce apare epulisul

Cauza comună a majorității tipurilor de epulis este iritarea locală, prelungită a gingiei, nu o infecție și nu o alergie.

Cel mai frecvent vinovat este tartrul, adică placa bacteriană întărită care se acumulează la marginea gingiei, potrivit mai multor surse medicale de specialitate. Poți citi separat despre cum se formează tartrul și de ce trebuie îndepărtat periodic.

O plombă cu margine neregulată, o coroană prost adaptată sau o proteză care nu mai are o fixare bună pot freca constant gingia și declanșa aceeași reacție. La fel se întâmplă cu un dinte fracturat cu margine ascuțită sau cu un bracket ortodontic care intră în contact cu țesutul moale.

Igiena orală deficitară, care permite acumularea de placă bacteriană, rămâne un factor de fond în majoritatea cazurilor, alături de iritant. De aceea epulisul apare adesea pe fondul unei gingivite deja instalate sau al unei gingii retrase.

Epulisul în sarcină

Granulomul piogen are o legătură specială cu sarcina. Modificările hormonale accentuează reacția gingiei la iritanți locali deja existenți, cum ar fi tartrul.

Vestea bună este că epulisul de sarcină se poate reduce sau poate dispărea de la sine după naștere, pe măsură ce nivelul hormonal revine la normal, potrivit StatPearls. Din acest motiv, medicii preferă adesea să amâne excizia chirurgicală până după naștere, cu excepția cazurilor în care leziunea sângerează mult, incomodează la masticație sau crește rapid.

Controlul plăcii bacteriene și al tartrului prin igienizări profesionale rămâne, și în sarcină, cea mai eficientă măsură de prevenție, pentru că reduce iritantul care întreține leziunea.

Cum recunoști un epulis

Un epulis este, în marea majoritate a cazurilor, nedureros, motiv pentru care poate trece neobservat o vreme, mai ales dacă se formează spre partea din spate a gurii.

Culoarea variază de la roz, asemănător gingiei normale, până la roșu intens sau violet, mai ales în cazul granulomului piogen și al celui cu celule gigante, din cauza densității mari de vase de sânge.

Textura poate fi fermă, mai ales la epulisul fibros, sau moale și ușor de deformat la apăsare, în cazul granulomului piogen. Suprafața se poate ulcera și sângerează ușor la periaj sau la simpla atingere cu limba.

Dimensiunea variază de la câțiva milimetri, la debut, până la peste un centimetru, dacă leziunea rămâne netratată multă vreme.

Cum pune medicul diagnosticul

Un examen clinic atent, cu lupa sau camera intraorală, oferă primele indicii: locul exact, forma, culoarea și textura leziunii.

Totuși, examenul clinic singur nu este suficient pentru un diagnostic de certitudine. Mai multe leziuni rare, inclusiv unele maligne, pot avea un aspect asemănător cu un epulis obișnuit, potrivit analizei din World Journal of Clinical Cases.

De aceea, standardul de diagnostic este biopsia, prin excizie completă sau parțială a leziunii, urmată de examen histopatologic la microscop. Abia acest pas confirmă tipul exact de epulis și exclude o leziune malignă mai rară care ar necesita un tratament diferit. Abordarea combinată, examen clinic plus biopsie, rămâne standardul actual.

Tratamentul epulisului

Tratamentul standard pentru majoritatea formelor de epulis este excizia chirurgicală completă, de regulă sub anestezie locală, în cabinetul de medicină dentară.

Pentru rezultate durabile, excizia trebuie să ajungă până la periost, stratul care acoperă osul de sub gingie, nu doar la suprafață, potrivit StatPearls. În paralel, medicul îndepărtează și cauza locală: detartraj, șlefuirea marginii unei plombe sau ajustarea unei proteze.

Îndepărtarea factorului iritant face parte din tratament, alături de excizia leziunii atunci când aceasta este indicată. Medicul stabilește etapele după examinare. Pentru afecțiunile gingiei, evaluarea poate include un consult de parodontologie.

Pentru epulisul de sarcină, în absența unor simptome severe, medicii preferă frecvent o conduită de așteptare până după naștere, cu monitorizare periodică, așa cum am explicat mai sus.

Poate reveni epulisul după tratament?

Da, epulisul poate recidiva, mai ales dacă excizia nu a fost completă sau dacă iritantul local, cum ar fi tartrul, nu a fost îndepărtat.

Ratele variază mult de la un tip la altul și nu există o cifră unică, valabilă pentru toate formele de epulis. Pentru granulomul piogen, Cleveland Clinic, Pyogenic Granuloma menționează o rată de recidivă de până la 40%. Pentru fibromul osifiant periferic, DermNet citează o rată de până la 20%, de regulă în primul an după excizie. Pentru granulomul cu celule gigante, studiul din Annali di Stomatologia citează o rată medie de aproximativ 10%, cu o plajă foarte largă în literatură, între 5% și peste 70%, în funcție de studiu.

Aceste cifre arată de ce îndepărtarea completă a iritantului, nu doar a excrescenței vizibile, rămâne pasul decisiv pentru un rezultat de durată.

Când mergi la stomatolog

Orice excrescență nouă pe gingie merită un consult, chiar dacă nu doare deloc. Lipsa durerii nu înseamnă lipsă de gravitate, mai ales pentru că doar biopsia poate exclude o leziune mai serioasă.

Mergi mai degrabă din timp dacă leziunea crește vizibil de la o săptămână la alta, sângerează frecvent, îți incomodează masticația sau vorbirea, sau dacă ești însărcinată și observi o umflătură nouă pe gingie.

Dacă ai deja o lucrare dentară, o proteză sau un aparat ortodontic și observi o excrescență exact în zona unde acestea freacă gingia, menționează asta medicului: ajută la identificarea rapidă a iritantului. Un consult din timp scurtează, de regulă, și tratamentul necesar.

Evaluarea la consultul de parodontologie

O lucrare dentară cu o margine care irită gingia sau tartrul acumulat într-o zonă greu de periat poate întreține leziunea. De aceea, evaluarea privește atât excrescența, cât și sursa probabilă de iritație. Corectarea cauzei contează pentru reducerea riscului de recidivă.

Examenul histopatologic al țesutului îndepărtat stabilește diagnosticul exact. Pentru o pacientă însărcinată, decizia între monitorizare și intervenție depinde de simptome, sângerare și evoluția leziunii; unele forme se reduc după naștere.

În clinica noastră, Dr. Radu Onicaș este medic specialist parodontolog. Diagnosticul unei umflături pe gingie se stabilește la consult, după examinarea leziunii și, când este indicat, examen histopatologic.