Eroziunea dentară: de ce se subțiază smalțul

Ce este eroziunea dentară

Eroziunea dentară este uzura chimică a smalțului sub acțiunea acizilor, fără să fie vorba de bacterii. Smalțul e cel mai dur țesut din corp, însă are un punct slab: se dizolvă în mediu acid. Când pH-ul de la suprafața dintelui scade sub aproximativ 5,5, mineralele din smalț încep să se piardă. Dacă acest lucru se întâmplă rar, saliva repară stricăciunea. Dacă se repetă zi de zi, de mai multe ori pe zi, pierderea depășește reparația, iar stratul de smalț se subțiază.

E important să nu confunzi eroziunea cu caria. Caria e opera bacteriilor, care fermentează zahărul și produc acid într-un punct anume. Eroziunea vine din acidul care atinge toată suprafața dintelui, așa că afectează zone întinse, nu doar un loc. Mai există și uzura pur mecanică: periajul prea dur subțiază smalțul, iar scrâșnitul din dinți îl tocește prin frecare. De multe ori acestea merg mână în mână. Un dinte deja înmuiat de acid se uzează mult mai repede când îl freci cu periuța sau când strângi din fălci noaptea.

Ce cauzează eroziunea smalțului

Eroziunea apare când dinții stau des în contact cu acizi, iar aceștia vin din două direcții. Prima sursă este alimentația. Băuturile carbogazoase sunt principalul vinovat, iar aici intră și variantele fără zahăr: chiar dietetice, rămân acide din cauza carbonatării. Sucurile de citrice, limonada, vinul, oțetul din sosuri și bomboanele acre au același efect. Nu contează doar cât bei, ci mai ales cât de des și cât de lung e contactul. Un pahar de suc sorbit încet, o oră întreagă, face mai mult rău decât același pahar băut repede.

A doua sursă este acidul din propriul stomac. La cei cu reflux gastroesofagian, acidul urcă în gură, adesea noaptea, și atacă mai ales fața dinspre limbă a dinților de sus. La fel se întâmplă în vărsăturile repetate, fie că vin dintr-o sarcină cu greață, fie dintr-o tulburare de alimentație precum bulimia. Aici eroziunea poate fi severă și e uneori primul semn pe care îl observă cineva.

Mai sunt și cauze discrete. Unele medicamente acide, luate des, contribuie: vitamina C masticabilă, aspirina ținută în gură, anumite siropuri. Și saliva contează enorm. Ea neutralizează acizii și reface smalțul, așa că o gură uscată lasă dinții fără apărare. Dacă te confrunți cu asta, merită să citești și despre cauzele unei guri uscate, fiindcă tratarea ei protejează direct smalțul.

Cum îți dai seama că ai eroziune dentară?

Semnele eroziunii sunt sensibilitatea, schimbarea culorii și tocirea marginilor, însă apar treptat, iar asta le face ușor de trecut cu vederea. Cel mai frecvent, primul lucru pe care îl simți e sensibilitatea. Dinții reacționează la rece, la cald sau la dulce, fiindcă smalțul subțiat lasă dentina de dedesubt mai expusă. Avem un articol dedicat despre dinții sensibili la rece și la cald și ce anume o poate provoca.

La ochi se văd alte semne. Dinții pot părea mai gălbui, pentru că prin smalțul devenit transparent se vede dentina, care are o culoare mai închisă. Din același motiv, unii oameni ajung la cabinet crezând că e vorba doar de o îngălbenire a dinților. La marginea incisivilor de sus, smalțul poate deveni translucid, aproape ca sticla, iar marginea se subțiază și uneori se ciobește. Cu timpul, vârfurile dinților se tocesc și se rotunjesc, iar dinții par mai scurți. Pe suprafața de mestecat a molarilor pot apărea mici adâncituri rotunde, netede și lucioase. Un semn pe care îl observ des: o plombă mai veche care pare acum ridicată, ca o insuliță deasupra dintelui, pentru că smalțul din jurul ei s-a uzat, dar materialul ei nu.

Ce se întâmplă dacă eroziunea nu e tratată

Netratată, eroziunea nu rămâne o simplă sensibilitate. Pe măsură ce smalțul se subțiază, dentina rămâne tot mai expusă, iar disconfortul la rece și la dulce crește, uneori până devine greu de ignorat la masă. Apoi apar și alte probleme. O suprafață fără smalț se colonizează mai ușor cu bacterii, deci urcă riscul de carie. Marginile subțiate se ciobesc. În formele avansate, un dinte se poate fractura chiar și la o mușcătură pe ceva tare.

Se schimbă și aspectul. Dinții devin mai scurți, mai gălbui și își pierd forma, ceea ce afectează atât zâmbetul, cât și felul în care se potrivesc când muști. Ajunși aici, au adesea nevoie de refacere. Cu cât prinzi procesul mai devreme, cu atât intervenția e mai mică. De aceea nu ignora primele semne, chiar dacă nu dor.

Cum protejezi smalțul acasă

Vestea bună e că cele mai eficiente măsuri sunt și cele mai la îndemână. Cheia nu e neapărat să renunți complet la ce e acru, ci să reduci cât de des și cât de mult stau acizii pe dinți. Bea apă în locul sucurilor la sete, iar când bei ceva acid, fă-o mai degrabă la o masă și dintr-o dată, nu sorbind toată ziua. Un pai care duce lichidul spre fundul gurii ajută, iar o gură de apă simplă după aceea diluează acidul.

Un obicei contraintuitiv face o diferență mare: nu te spăla pe dinți imediat după ce ai mâncat sau ai băut ceva acru. Smalțul e atunci înmuiat, iar periajul freacă mineralele înainte ca saliva să apuce să le pună la loc. Așteaptă între o jumătate de oră și o oră. Între timp poți clăti cu apă sau mesteca gumă fără zahăr, care pornește saliva. Folosește o pastă cu fluor, care întărește suprafața, și o periuță cu peri moi, apăsată blând. Iar dacă închei masa cu puțină brânză, un iaurt sau un pahar cu apă, ajuți gura să revină mai repede la un pH neutru.

Ce poate face medicul dentist

Primul lucru pe care îl face medicul nu e să repare, ci să înțeleagă de unde vine acidul. Fără cauză găsită, orice reparație se va eroda din nou. De aceea discutăm despre obiceiuri, despre băuturi, despre eventuale arsuri la stomac sau greață matinală. Uneori te trimitem la medicul gastroenterolog, dacă suspectăm un reflux, fiindcă acolo stă rădăcina problemei.

Pe partea dentară, pașii depind de stadiu. Când smalțul mai există, mizăm pe prevenție și pe întărirea lui, prin aplicații cu fluor și controale regulate, pe care le poți vedea la pagina de profilaxie și igienizare. Dacă dinții sunt deja uzați, refacem suprafețele pierdute prin obturații sau, în zona din față și în cazurile mai întinse, prin fațete dentare care redau forma și culoarea. Când distrugerea e mare, o coroană acoperă tot dintele; poți vedea opțiunile de restaurare și în secțiunea de odontoterapie. Iar dacă la eroziune se adaugă scrâșnitul din dinți, o gutieră purtată noaptea protejează munca făcută.

Eroziunea dentară la copii

Dinții copiilor sunt mai expuși, fiindcă smalțul lor e mai subțire decât al adulților. Sucurile, limonadele și băuturile carbogazoase, consumate des și pe tot parcursul zilei, erodează repede acest strat subțire. Refluxul, mai frecvent la vârste mici decât s-ar crede, adaugă și el acid.

Prevenția e simplă și eficientă. Apa rămâne cea mai bună băutură între mese, sucurile se dau limitat și mai degrabă la masă, iar cana cu suc nu ar trebui folosită ca să adoarmă copilul. Un control regulat prinde din timp primele semne, când încă se pot opri cu măsuri blânde. Dacă observi la copil dinți care par translucizi la margine sau care se tocesc, merită o vizită la medic.

Ce văd în cabinet la pacienții cu eroziune

De-a lungul anilor am tratat mulți pacienți care au ajuns la mine nu pentru eroziune, ci pentru sensibilitate sau pentru că li s-au îngălbenit dinții. Abia la control se vede tabloul întreg: margini translucide, suprafețe lucioase, plombe care ies în relief. Când întreb despre obiceiuri, apare deseori aceeași poveste. E o sticlă de suc acidulat băută zilnic la birou, un pahar de apă cu lămâie sorbit toată dimineața sau arsuri la stomac despre care nu apucase să spună nimănui.

Nu dau vina și nu cer să se renunțe brusc la tot. Caut împreună cu omul unde stă acidul cel mai mult și scoatem exact acel obicei. Apoi întăresc smalțul cu fluor, refac ce trebuie refăcut și fixez un control la câteva luni, ca să văd dacă procesul s-a oprit. De cele mai multe ori se oprește, iar dinții rămân stabili ani la rând. Dacă vrei o părere pe dinții tăi, mă găsești pe pagina mea.