De ce se îngălbenesc dinții?

Ce înseamnă, de fapt, un dinte îngălbenit?

Dintele nu e alb pe dinăuntru. Sub stratul exterior de smalț, care e translucid, se află dentina, un țesut care are în mod natural o nuanță gălbuie spre gri. Ce vedem la suprafață e un amestec: cât de gros și de curat e smalțul, plus culoarea dentinei care transpare prin el. De aceea niciun set de dinți sănătoși nu e alb ca hârtia. O nuanță ușor gălbuie e normală și nu înseamnă că ceva nu e în regulă.

Medicii împart schimbările de culoare în două mari categorii, iar diferența decide tot ce urmează. Petele extrinseci stau pe suprafața smalțului. Vin din ce mâncăm, bem și fumăm și, în cea mai mare parte, se pot îndepărta. Colorațiile intrinseci sunt în structura dintelui, în smalț sau în dentină, și nu se șterg cu peria, oricât ai freca. Un articol de sinteză din literatura de specialitate, publicat în British Dental Journal, folosește exact această împărțire ca punct de plecare în orice evaluare a culorii.

Pete de suprafață: cafea, ceai, vin și tutun

Aici stau vinovații de zi cu zi. Cafeaua e cea mai des întâlnită, urmată îndeaproape de ceaiul negru, care, surprinzător, pătează chiar mai tare decât cafeaua la aceeași cantitate. Vinul roșu, sucurile închise la culoare, sfecla, afinele și sosurile intens colorate lasă și ele urme. Toate au în comun niște pigmenți numiți cromogeni și, în cazul ceaiului și vinului, taninuri, care ajută culoarea să se prindă de smalț.

Tutunul e într-o categorie a lui. Nicotina și gudronul dau acele pete brune-gălbui care se depun mai ales la marginea gingiei și pe fața interioară a dinților, greu de scos acasă. Fumătorii le văd revenind repede după fiecare curățare, cât timp obiceiul rămâne. Serviciul de sănătate britanic (NHS) pune tutunul și băuturile colorante pe aceeași listă de cauze principale ale îngălbenirii vizibile.

Un detaliu care surprinde mulți pacienți: nu contează doar ce bei, ci și cum. Cafeaua băută pe îndelete, cu înghițituri mici, ține lichidul colorat în contact cu dinții mai mult timp decât aceeași cană băută repede. O gură de apă după cafea sau paiul la băuturile reci reduc din contact. Sunt gesturi mărunte, dar se adună în ani.

Schimbări din interiorul dintelui

Colorațiile intrinseci sunt cele care nedumeresc lumea, fiindcă apar fără o cauză vizibilă în oglindă. Ele vin din structura dintelui și au câteva surse bine documentate.

Unele antibiotice din familia tetraciclinei, luate în copilărie sau de mamă în timpul sarcinii, se pot lega de dintele în formare și lasă dungi gri-brune pe toată viața. Din acest motiv nu se mai dau copiilor mici. Excesul de fluor în anii de creștere a dinților produce fluoroza, cu pete albe sau brune în smalț. O lovitură puternică poate omorî nervul unui dinte, iar acel dinte se închide la culoare în lunile următoare, devenind vizibil mai gri decât vecinii lui. Adaug aici și obturațiile vechi din amalgam sau compozit care s-a colorat în timp, plus unele tratamente de canal mai vechi.

Ce au toate în comun e că nu răspund la periaj și nici la albirea obișnuită la fel de bine ca petele de suprafață. Clinica americană Cleveland Clinic descrie aceleași cauze interne și subliniază că un singur dinte mult mai închis decât restul merită întotdeauna un consult, pentru că poate ascunde un nerv afectat.

Cât de mult contează vârsta?

Vârsta contează mult, dar nu așa cum cred mulți. Dinții nu se colorează pur și simplu pentru că trece timpul. Ce se întâmplă e mecanic: smalțul se subțiază cu anii, de la mestecat, de la periaj și de la acizii din alimente, iar prin stratul mai subțire se vede tot mai mult dentina galbenă de dedesubt.

La asta se adaugă o viață întreagă de cafea, ceai și, la unii, tutun, ale căror pete se depun strat peste strat. Așa se face că, la aceeași persoană, dinții par mai gălbui la cincizeci de ani decât la douăzeci, chiar dacă igiena a rămas la fel de bună. Nu e o boală și nu se poate opri complet, dar ritmul poate fi încetinit. Un smalț protejat, prin periaj blând și controale regulate, întârzie momentul în care dentina începe să se vadă.

Ce poți face acasă ca să previi îngălbenirea

Prevenția e mai ușoară decât corectarea, iar cele mai multe măsuri sunt banale.

Redu contactul cu ce pătează. Nu trebuie să renunți la cafea, dar o gură de apă după ea, sau paiul la băuturile reci și colorate, chiar ajută. Periajul de două ori pe zi cu pastă cu fluor rămâne baza, fiindcă îndepărtează pelicula pe care se prind pigmenții înainte să se fixeze. Organizația Mondială a Sănătății repetă același sfat simplu ca temelie a sănătății orale. Dacă fumezi, renunțarea e de departe cea mai eficientă schimbare pentru culoarea dinților, pe lângă tot restul.

Există și o capcană des întâlnită. Pastele „de albire" foarte abrazive și periuța apăsată tare par că ajută, dar zgârie smalțul și, în timp, îl subțiază, deci fac dintele să pară și mai galben. Mai bine o periuță cu peri moi și o tehnică blândă. Și nu sări peste detartrajul profesional. O curățare regulată la cabinet scoate placa și petele întărite pe care peria de acasă nu le mai prinde, iar la fumători face cea mai vizibilă diferență.

Când ajută albirea și când nu?

Albirea profesională funcționează cel mai bine exact acolo unde e nevoie cel mai des: pe petele de suprafață și pe îngălbenirea generală legată de vârstă și de obiceiuri. Substanța activă pătrunde în smalț și descompune pigmenții, iar rezultatul pe dinți naturali sănătoși e de obicei clar vizibil.

Are însă limite pe care e cinstit să le știi dinainte. Albirea nu schimbă culoarea materialelor artificiale: o coroană, o fațetă sau o plombă rămân la nuanța lor și, dacă sunt vizibile, pot ieși în evidență după ce dinții din jur se deschid. Colorațiile din tetraciclină răspund slab și lent, uneori deloc. Iar un dinte cu nervul mort nu se albește ca ceilalți și cere o abordare separată. Asociația Dentară Americană (ADA) recomandă de aceea o evaluare înainte de albire, ca să știi la ce rezultat să te aștepți. Când albirea nu e soluția potrivită, un plan estetic cu fațete sau un Digital Smile Design arată din start ce se poate obține. Iar înainte de orice, un program de profilaxie și igienizare curăță terenul.

Ce observ în cabinet la pacienții cu dinți îngălbeniți

Primul lucru pe care îl fac, când cineva îmi spune că are dinții galbeni, este să mă uit dacă nuanța e uniformă sau dacă un singur dinte iese din rând. Diferența spune aproape totul. O îngălbenire egală, pe toți dinții, e de obicei o combinație de vârstă, cafea și igienă, iar acolo o curățare bună și, la nevoie, o albire rezolvă mult. Un singur dinte mai închis mă pune în alertă, pentru că de multe ori înseamnă un nerv afectat de o lovitură veche pe care pacientul a uitat-o.

Am văzut des oameni dezamăgiți că albirea „nu a ținut", când de fapt problema era o plombă frontală colorată sau tartru sub linia gingiei, nu smalțul. De aceea nu pornesc niciodată de la produsul de albire, ci de la cauză. La Bel-Dent verific întâi ce fel de colorație e, curăț ce se poate curăța, apoi discutăm ce merită și ce nu. Dacă vrei o părere sinceră despre dinții tăi, o poți cere la un consult sau direct pe pagina mea.