Dinți sensibili la rece și cald: de ce apar și ce faci

De ce apar dinții sensibili la rece și cald

Dintele are trei straturi. La suprafață e smalțul, dur și fără nervi, care nu simte nimic. Sub el stă dentina, mai moale, străbătută de mii de canale microscopice care duc spre nervul din centrul dintelui. Cât timp dentina e acoperită de smalț la coroană și de gingie la rădăcină, e ferită. Problema începe când acest strat rămâne descoperit.

Când dentina se dezgolește, aceste canale ajung în contact direct cu ce ai în gură. O gură de apă rece, o linguriță de înghețată sau aerul tras iarna pe stradă pun în mișcare lichidul din interiorul canalelor, iar mișcarea aceasta atinge nervul. Așa se explică de ce durerea vine brusc și trece la fel de repede, imediat ce dispare stimulul. E mecanismul pe care specialiștii îl numesc teoria hidrodinamică, iar în practică înseamnă un singur lucru: nervul e sănătos, dar nu mai are cine să îl apere de frig și de dulce.

De aici și tiparul tipic. Sensibilitatea adevărată e scurtă, ascuțită și legată mereu de un declanșator. Muști ceva rece și simți fiorul, îl scoți din gură și senzația se stinge. Când durerea începe să zăbovească, să pulseze sau să apară singură, noaptea, fără să fi băut sau mâncat nimic, atunci nu mai vorbim de o simplă dentină expusă, ci de un nerv care s-a inflamat.

Ce dezgolește dentina și declanșează sensibilitatea

Dentina ajunge la vedere pe două căi: fie se subțiază smalțul de deasupra ei, fie se retrage gingia și lasă rădăcina descoperită. Asociația Dentară Americană trece printre cauzele obișnuite tocmai smalțul uzat, rădăcinile expuse de retragerea gingiei, cariile, dinții fisurați sau ciobiți, plombele vechi și boala gingiilor.

Acizii sunt marele dușman al smalțului. Sucurile carbogazoase, citricele, oțetul din salate sau vinul acru înmoaie stratul de la suprafață, iar în timp îl subțiază. La fel lucrează și refluxul gastric, care aduce acid din stomac până în gură noaptea. Periajul are și el partea lui: o periuță dură și o mână prea apăsată nu curăță mai bine, doar rod smalțul și împing gingia în jos, mai ales spre coletul dintelui. Când peste toate astea se adaugă scrâșnitul dinților din somn, smalțul se tocește și mai repede, iar zonele subțiate încep să prindă la rece.

Retragerea gingiei descoperă o parte a dintelui care nici măcar nu are smalț, ci direct dentină, mult mai simțitoare. Uneori gingia se retrage din cauza periajului brutal, alteori fiindcă în spate stă o boală a gingiilor. La tratamentul parodontal se oprește retragerea, dar rădăcina rămasă la vedere poate să dea sensibilitate până e acoperită sau protejată. Și o carie la început, sau o plombă care s-a fisurat pe margini, deschide un drum către dentină și dă exact aceeași senzație.

De ce apar dinții sensibili după albire sau după detartraj

Mulți observă că dinții devin sensibili exact după o vizită la cabinet sau după o albire făcută acasă. E o reacție cunoscută și, de obicei, trecătoare. La albirea dinților, substanța care descompune petele trece temporar prin smalț și irită ușor nervul, așa că zilele de după poți simți fiori la rece. Asociația Dentară Americană descrie această sensibilitate ca fiind obișnuită și trecătoare, care se domolește după ce tratamentul se încheie.

La fel se întâmplă uneori după un detartraj amănunțit. Când se curăță tartrul strâns la marginea gingiei, se descoperă porțiuni de rădăcină care erau ascunse sub depuneri, iar acele porțiuni prind câteva zile la rece. Nu e un semn că detartrajul a stricat ceva, ci că zona a rămas o vreme fără scutul de tartru cu care se obișnuise.

În ambele cazuri, sensibilitatea scade de la sine în câteva zile, până la o săptămână sau două. O astfel de pastă folosită în perioada asta grăbește liniștirea. Dacă însă fiorul de după albire nu mai trece deloc sau se transformă într-o durere care ține, merită să spui medicului, fiindcă atunci nu mai e reacția obișnuită.

Cum calmezi sensibilitatea dentară acasă

Primul pas, cel mai simplu, e pasta de dinți. Există paste făcute anume pentru dinți sensibili, cu azotat de potasiu sau cu fluorură de staniu, care în câteva săptămâni de folosire zilnică reduc simțitor fiorul la rece. Azotatul de potasiu liniștește nervul, iar fluorura întărește dentina expusă. Nu lucrează de azi pe mâine, ci prin folosire constantă, dimineața și seara. Un truc care ajută: după periaj, întinde puțină pastă cu degetul pe zona care te supără și las-o acolo peste noapte, fără să clătești.

Contează la fel de mult cum te periezi. Treci pe o periuță cu peri moi și renunță la ideea că apeși mai tare înseamnă mai curat. Mișcări blânde, circulare, fără să freci dintele ca pe o oală. Recomandarea de bază, valabilă pentru orice dinte care sare la rece, e o periuță cu peri moi și un periaj delicat, de două ori pe zi, cu pastă cu fluor. Și încă un lucru pe care puțini îl știu: după ceva acru sau acid, nu te peria imediat. Smalțul e atunci moale și periajul îl rade mai ușor, așa că e mai bine să aștepți vreo jumătate de oră.

În farfurie, taie din acizi. Sucurile acidulate, citricele, băuturile energizante și vinul acru atacă smalțul de fiecare dată. Dacă tot le bei, folosește un pai și clătește gura cu apă după, ca să nu lași acidul să stea pe dinți. Toate astea ajută cu sensibilitatea ușoară. Dacă după câteva săptămâni de pastă și periaj blând tot te doare, e semnul că trebuie să treci pe la medic, nu să mai schimbi o pastă.

Cum se tratează sensibilitatea la dentist

Când măsurile de acasă nu ajung, la cabinet există soluții care lucrează direct pe zona expusă. Cea mai simplă e lacul cu fluor, întins pe dinții sensibili în câteva minute. Fluorul întărește dentina și îi astupă canalele microscopice prin care ajunge frigul la nerv, iar aplicarea se poate repeta la controale.

Pentru o zonă anume, care sare mereu la rece, medicul poate acoperi dentina cu un material adeziv, un fel de peliculă care sigilează suprafața. Când sensibilitatea vine de la o rădăcină dezgolită de retragerea gingiei, se tratează cauza, iar în cazurile serioase se discută despre acoperirea rădăcinii. Dacă în spate stă scrâșnitul din somn, o gutieră de noapte oprește uzura smalțului și lasă dinții să se liniștească.

Și, la fel de important, medicul se uită dacă nu cumva sensibilitatea ascunde o carie sau o plombă crăpată. Atunci nu mai e vorba de dentină sensibilă, ci de o problemă care se rezolvă cu o obturație. De aceea un consult lămurește repede dacă ai nevoie doar de un lac cu fluor sau de un tratament în toată regula.

Când sensibilitatea la rece ascunde o carie sau altă problemă?

Diferența dintre o sensibilitate banală și un semnal de alarmă stă în cum se poartă durerea. Sensibilitatea adevărată e scurtă și legată de un declanșator: rece, cald, dulce, acru. Apare când mănânci sau bei ceva și trece în câteva secunde după ce ai scos stimulul din gură.

Semnele care schimbă povestea sunt altele. O durere care ține minute bune după ce ai băut apa rece, una care pulsează, care te ține treaz noaptea sau care apare din senin, fără să fi mâncat nimic, nu mai e sensibilitate de la dentină. De cele mai multe ori înseamnă că nervul s-a inflamat, adică o pulpită, sau că o carie a ajuns adânc. La fel, dacă doar un dinte anume te doare la mușcat, s-ar putea să fie fisurat.

Regula practică e simplă. Dacă durerea e scurtă și vine mereu la același gen de stimul, începe cu o pastă pentru dinți sensibili și cu un periaj mai blând. Dacă durerea ține, revine des sau apare fără motiv, nu mai pierde timpul cu pasta și mergi la un control, fiindcă atunci dintele are nevoie de tratament, nu de o schimbare de rutină.

Se poate preveni sensibilitatea dentară?

În mare parte, da, fiindcă multe dintre cauze țin de obiceiuri. Cheia e să protejezi smalțul și să nu forțezi gingia. O periuță moale, un periaj de două ori pe zi cu pastă cu fluor și mișcări blânde fac cea mai mare diferență pe termen lung. Apăsatul cu putere nu curăță mai bine, doar sapă în smalț și în gingie.

Apoi, ține acizii sub control. Nu trebuie să renunți la portocale și la o cafea, dar merită să nu ții băuturile acide în gură, să folosești un pai și să nu te periezi în prima jumătate de oră după ceva acru. Dacă scrâșnești din dinți noaptea, o gutieră ferește smalțul de uzură. Iar controalele regulate prind din timp o carie mică sau o gingie care începe să se retragă, înainte să apuce să dea sensibilitate.

Ce văd în cabinet la pacienții cu dinți sensibili

Cei mai mulți oameni care vin cu dinți sensibili se așteaptă la o veste proastă și se liniștesc când le explic că, de obicei, nu e o carie, ci dentină rămasă la vedere. Primul lucru pe care îl fac e să caut de unde vine: mă uit dacă smalțul e tocit, dacă gingia s-a retras la colet, dacă e o plombă veche pe margini sau semne că pacientul scrâșnește noaptea. De multe ori povestea o spune chiar periuța, prea dură și tocită într-o parte de la apăsat.

Le arăt mereu că sensibilitatea se poartă altfel decât o carie. Un fior scurt la rece, care trece imediat, e una. O durere care ține și pulsează e cu totul altceva și pe aceea o iau în serios. Când e sensibilitate curată, începem cu pașii simpli, pastă anume și periaj blând, și adăugăm un lac cu fluor dacă e nevoie. Am văzut destui pacienți care credeau că trebuie plombați și care s-au făcut bine doar schimbând periuța și felul în care se periază. Dacă te confrunți cu asta și vrei o părere pe cazul tău, mă găsești pe pagina mea.