Dinți galbeni la copii: cauze și ce poți face

Trei tipuri diferite de dinți gălbui sau pătați

Clinicile de stomatologie pediatrică împart aproape unanim decolorarea dentară la copii în două categorii mari. Cea extrinsecă înseamnă o pată așezată deasupra smalțului, provenită dintr-o substanță din afară, care poate fi îndepărtată printr-o periere mai atentă sau o curățare profesională. Cea intrinsecă înseamnă că însăși culoarea smalțului sau a dentinei de dedesubt s-a modificat în timpul formării dintelui, iar peria nu are ce să șteargă, pentru că problema nu e pe suprafață.

Există și un al treilea tipar, diferit de primele două: un dinte deja erupt, care își schimbă culoarea după ce a fost lovit. Aici nu vorbim despre o formare greșită a smalțului, ci despre o reacție a dintelui la un traumatism, cu un mecanism și o urmărire proprii, descrise mai jos.

Pete de suprafață: placă, alimente și picături de fier

Cea mai frecventă cauză, de departe, este placa bacteriană acumulată de-a lungul gingiei, mai ales acolo unde peria ajunge mai greu. Ea dă dinților o nuanță gălbuie sau un aspect mat și dispare printr-o periere corectă și constantă. Alimentele și băuturile intens colorate, precum fructele de pădure, sosurile pe bază de roșii sau ceaiul, pot lăsa și ele o peliculă pe smalț, mai ales dacă acesta este deja slăbit de aciditate.

O cauză mai puțin cunoscută, dar bine documentată, este pata neagră sau închisă la copiii care iau picături de fier. Fierul reacționează cu compuși din salivă și din bacteriile orale și formează un depozit vizibil pe suprafața dintelui, nu în interiorul lui. Vestea bună este că această pată nu afectează sănătatea dintelui și se îndepărtează printr-o curățare profesională, chiar dacă poate reapărea cât timp copilul continuă tratamentul cu fier.

Fluoroza dentară: ce este și de ce apare

Fluoroza apare atunci când un copil a înghițit cantități mai mari de fluor în anii în care dinții permanenți se formau sub gingie, cel mai adesea de la naștere până pe la 8 ani. Nu este o problemă a dinților deja erupți și nu apare niciodată la adulți, pentru că afectează doar smalțul aflat încă în lucru. Cel mai des se vede sub formă de linii sau pete albicioase, discrete, iar formele mai accentuate, cu pete maro sau denivelări, sunt mult mai rare.

Sursele americane de referință arată că un fluor undeva la o treime până la un sfert dintre copii au un anumit grad de fluoroză, iar marea majoritate dintre aceste cazuri sunt foarte ușoare sau ușoare, adică niște linii albe abia vizibile. Formele moderate sau severe, care afectează cu adevărat aspectul, sunt neobișnuite. Practic, fluoroza este aproape mereu o chestiune estetică, nu una de sănătate a dintelui.

Cea mai simplă prevenție este dozarea corectă a pastei de dinți: o cantitate cât un bob de orez sub 3 ani și cât un bob de mazăre între 3 și 6 ani, plus obișnuirea copilului să scuipe pasta, nu s-o înghită, de îndată ce poate face asta.

Hipomineralizarea molar-incisivă (MIH)

MIH este o afecțiune de dezvoltare a smalțului, recunoscută destul de bine în literatura de specialitate, care afectează unul până la patru molari permanenți, adesea împreună cu incisivii permanenți, de unde vine și numele. Dinții erup deja cu problema prezentă, deci nu are legătură cu carii sau cu o igienă proastă. Se vede ca pete opace, bine delimitate, cu nuanțe de la alb-gălbui până la maro, iar în cazurile mai severe smalțul e mai poros și se poate sparge sau ciobi mai ușor decât în mod normal.

Cauza exactă a MIH nu este încă pe deplin stabilită. Studiile discută mai mulți factori posibili din primii ani de viață, precum infecțiile cu febră mare sau complicațiile din jurul nașterii, fără să existe o cauză unică confirmată. Studiile de prevalență variază mult, de la câteva procente până la aproape un sfert dintre copii, în funcție de populație și de criteriile folosite, iar un studiu realizat pe copii din București a găsit o valoare de aproximativ 14%. Important de reținut: dinții cu MIH sunt mai sensibili și mai predispuși la carii, așa că un consult mai devreme ajută la protejarea lor prin sigilare sau tratamente de remineralizare.

Alte cauze intrinseci, mai rare

Hipoplazia de smalț înseamnă că smalțul nu s-a format complet, cu zone subțiri, denivelate sau lipsă. Poate avea cauze genetice sau poate apărea din motive din timpul sarcinii sau din primii ani de viață, precum febră mare, unele infecții virale (varicela este citată punctual în literatură), deficiențe nutriționale sau nașterea prematură. Se vede ca denivelări, crăpături sau pete galben-maronii, uneori cu sensibilitate crescută la cald și la rece.

Amelogenesis imperfecta este o afecțiune genetică rară a genelor care formează smalțul, mult mai puțin frecventă decât fluoroza sau MIH, dar cu un impact mai mare, pentru că afectează atât dinții de lapte, cât și pe cei permanenți, cu smalț subțire, casant și predispus la uzură rapidă. Merită menționată doar pentru a fi deosebită de cauzele obișnuite, nu pentru că ar fi frecventă.

În fine, pătarea produsă de antibiotice din clasa tetraciclinei, dată unei femei însărcinate sau unui copil sub aproximativ 8 ani, este astăzi rară, pentru că medicii evită de zeci de ani să le prescrie în această perioadă, tocmai din cauza riscului de pătare permanentă. E o cauză mai degrabă istorică decât una întâlnită frecvent în cabinet azi.

Un dinte de lapte lovit se face gri sau maro

O cădere sau o lovitură poate afecta vasele mici de sânge din interiorul unui dinte de lapte, iar sângerarea internă schimbă culoarea dintelui în gri, mov sau maro-închis, în zile sau săptămâni de la impact. Sursele de specialitate compară efectul cu o vânătaie, doar că vizibilă prin smalț. La un dinte de lapte, această schimbare de culoare se poate atenua treptat, pe măsură ce dintele se vindecă, dar poate și evolua spre o problemă mai serioasă, dacă nervul din interior nu supraviețuiește.

Din acest motiv, orice dinte de lapte care devine brusc întunecat, mai ales după o lovitură, merită arătat unui stomatolog, chiar dacă nu doare deloc copilul. Semnele care cer un consult mai rapid sunt umflarea gingiei, un fel de bubiță pe gingie lângă dinte sau dintele care devine vizibil mai mobil decât înainte. Un dinte permanent care se închide la culoare după un impact are, în general, nevoie de o evaluare și mai promptă decât unul de lapte.

Ce poți face acasă

Cantitatea de pastă de dinți contează mai mult decât pare: un bob de orez sub 3 ani, un bob de mazăre între 3 și 6 ani, exact cât să reducă riscul de fluoroză fără să scadă protecția împotriva cariilor. Până pe la 7-8 ani, copiii nu au încă motricitatea fină necesară să se spele singuri temeinic, așa că perierea supravegheată sau făcută direct de un adult, de două ori pe zi, rămâne recomandarea standard.

Limitarea băuturilor și alimentelor intens colorate, mai ales consumate în cantitate mare, ajută atât împotriva petelor, cât și împotriva cariilor, la fel ca micile obiceiuri descrise la prevenirea cariilor la copii. Renunțarea la biberon în jurul vârstei de un an și trecerea la un pahar obișnuit reduc riscul de carie precoce a copilăriei mici, o problemă mult mai serioasă decât o simplă pată estetică, mai ales dacă privești și calendarul din când cad dinții de lapte. Dacă nu ești sigur cum periezi corect dinții copilului, cere la un control să ți se arate direct tehnica.

Este sigură albirea dentară la copii?

Nu. Recomandarea oficială a Academiei Americane de Stomatologie Pediatrică este clară: albirea cosmetică nu este indicată la dentiția de lapte și nici în perioada în care copilul are un amestec de dinți de lapte și dinți permanenți, adică aproximativ între 6 și 12 ani. Smalțul unui dinte tânăr este mai subțire decât cel al unui adult, iar substanțele de albire îl pot afecta diferit înainte ca dintele să fie complet matur.

Există o excepție: albirea folosită punctual de medic, ca parte a unui tratament pentru un dinte deja decolorat, de exemplu după un traumatism, este altceva decât o albire cosmetică de rutină și se decide individual. Recomandarea generală rămâne să se aștepte până când toată dentiția permanentă a erupt, de obicei la începutul adolescenței, și abia atunci o eventuală albire cosmetică să fie făcută sub supravegherea unui medic, nu cu produse cumpărate la întâmplare.

Când mergi cu copilul la stomatolog

Orice dinte, de lapte sau permanent, care devine brusc gri, maro sau negru, mai ales după o lovitură, merită un consult, chiar fără durere. La fel, pete albe, galbene sau maro care apar exact atunci când erupe un molar sau un incisiv permanent, mai ales dacă dintele pare sensibil sau smalțul se ciobește, pot fi semn de MIH și beneficiază de o evaluare timpurie. Pete albicioase răspândite pe mai mulți dinți permanenți sunt de obicei doar o chestiune estetică de fluoroză, dar tot merită confirmate.

Programarea primului consult stomatologic este recomandată în primele 6 luni de la apariția primului dințișor și cel târziu la prima aniversare a copilului, indiferent dacă există sau nu vreo pată vizibilă. Semnele care nu așteaptă sunt umflarea gingiei sau a feței, o bubiță cu puroi lângă dinte ori un dinte devenit brusc mobil.

Ce văd în cabinet

Am observat, în clinica noastră, că vin des părinți îngrijorați de o pată pe care abia au remarcat-o, de obicei la un control de rutină, nu pentru că i-ar durea ceva copilul. Primul pas e mereu să deosebesc o pată de suprafață, care se curăță, de o modificare din interiorul smalțului, care nu se curăță, dar de cele mai multe ori nu înseamnă vreo problemă gravă. Le explic părinților diferența calm, pentru că majoritatea vin cu teama că e ceva foarte serios.

Ce contează cel mai mult, din experiența mea, este să nu ignorăm un dinte de lapte care se închide brusc la culoare după o lovitură, chiar dacă micuțul nu se plânge de nimic. La pagina mea de medic găsești mai multe despre modul meu de lucru cu pacienții mai mici.